Florin Busuioc, sau „Busu”, după cum îl alintă colegii de pe platourile de filmare și publicul său, este o figură foarte îndrăgită în televiziunea română.

Este prezentator, actor, dar înainte de orice este soț și tată. A fost binecuvântat cu o familie minunată, iar fiicele sale îi dau toate motivele să fie mândru. Are o relație aparte cu acestea și face tot posibilul să țină pasul cu generația lor.

Florin Busuioc, surprins într-o ipostază neașteptată alături de fiica lui cea mare. Unde au apărut cei doi

În vârstă de 59 de ani, Florin Busuioc nu este un împătimit al tehnologiei și al rețelelor de socializare. Fiicele lui, Natalie și Catinca, nu-i împărtășesc însă această părere, așa că au încercat să-și introducă tatăl în lumea în care tinerii își petrec în prezent mare parte a timpului. Fata lui cea mare l-a rugat să realizeze alături de ea un videoclip pentru platforma TikTok, iar el nici n-a stat pe gânduri și i-a dat un răspuns afirmativ.

În calitate de tată, prezentatorul meteo de la Pro Tv demonstrează că este un părinte relaxat și sigur pe copiii săi. Recunoaște că are multă încredere în fiicele sale, motiv pentru care nu simte nevoia să le supravegheze prea mult sau să le țină „din scurt”. Alege să le permită să-și facă propriile alegeri, căci știe că acestea au fost învățate de mici să ia cele mai bune și corecte decizii.

În prezent, Busu se află în punctul în care trebuie să-și lase fetele să se desprindă tot mai mult de familie. Natalie petrece deja tot mai mult timp alături de cercul său de prieteni, așadar Catinca este singura le mai face părinților mici bucuri atunci când vine vorba de timpul petrecut împreună. Micuța are diferite activități cu tatăl său, pentru care acesta este foarte recunoscător.

„Nu m-a convins, mi-a zis: …am zis!. Nu e nimic grav să apar într-un TikTok ca să-i fac ei content. Nu am nicio problemă.[…] Cea mare are deja Universul și prietenii ei. Pe cea mică încă o duc la gimnastică și mai mergem pe la mall împreună, o mai duc la școală. Sunt la vârsta la care încep să se desprindă. Nu încerc să le supraveghez foarte tare. Ele sunt cu capul pe umeri și știu ce au de făcut. Sunt niște fete foarte bune, foarte cuminți și am mare încredere în amândouă”, a declarat Busu pentru impact.ro.

Ce s-a întâmplat atunci când fetele lui Florin Busuioc au aflat că este celebru

Celebritatea este uneori o povară pentru figurile publice din țara noastră, care fac tot posibilul să-și îmbine activitatea profesională și cea personală în cel mai plăcut mod. Pentru Florin Busuioc, acest lucru a însemnat că fetele lui au aflat de la o vârstă destul de fragedă cu ce se ocupă și că este cunoscut de o țară întreagă.

Natalie și Catinca sunt foarte mândre de părintele lor, motiv pentru care nu doar o dată l-au rugat să apară alături de ele în mediul online sau să vorbească în fața prietenilor lor despre meseria pe care o practică pe platourile de filmare.

„Ele și-au dat seama destul de devreme. Încă de la grădiniță li s-a spus cumva că apar la televizor. Eu le-am explicat că principalul lucru ca să nu îți pierzi mințile este să fii tu însuți și să fii modest.”, a mai declarat acesta pentru aceeași sursă.